miercuri, 6 noiembrie 2013

Forme de guvernământ ciudate

Știți că majoritatea formelor de guvernământ sunt de tipul republicilor si monarhiilor, dar există și câteva excepții:
stema Andorrei


1. Andorra- micuțul stat din Pirinei, dintre Franța și Spania, este un principat...parlamentar, adică este oficial și onorific condus de președintele Franței jumătate de an și de episcopul de Urgel din Spania, care este un regat, cealaltă jumătate. Așa că iată combinația între forma monarhică- principat - și cea parlamentară.

2. Vaticanul- care are titulatura de oficală de stat papal, așa că nu mai insistăm.

3. Malaysia- este o ciudățenie, numindu-se ,,Monarhie constituțională federală electivă". Bogatul stat, situat parțial în pensinsula Malacca și parțial pe insula Kalimantan, are o formă de guvernământ care împacă ideea de monarhie cu federalismul, aici regele fiind ales dintre cei 9 monarhi ereditari din cele 9 state care alcătuiesc federația malaysiană( în total sunt 13 state, dar numai 9 au monarhi!?), odată la 5 ani. Așadar, o monarhie în care regele este ales!

4. Bruneiul și Omanul-  sunt singurele monarhii islamice conduse de SULTANI, adică nu sunt nici regate  și nici emirate ci sultanate. Cu precizarea că Bruneiul este monarhie absolută, adică acolo tata decide împreună cu fiul, și totul se întâmplă în familie. La Oman, consultările se fac între familii, adică între clanurile de foști conducători de cămile, mă rog o familie mai mare.

stema Bruneiului
5. Vietnamul, Coreea de Nord(RPD) și Cuba- au rămas singurele republici socialiste. Asta știm ce însemnă, că ne-a ajuns 50 de ani, așa că nu mai insistăm.

6. China - a rămas republică populară, adică tot socialistă sau comunistă. Dar lor le merge bine, de când au combinat capitalismul cu comunismul.

7. Luxemburg- este singurul stat monarhie constituțională din lume condus de un DUCE, așa că titulatura oficială este de Marele Ducat al Luxemburgului. Frumos! Și trăiesc și bine!

Sursa foto: wikipedia.org

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Republica Cooperatistă Guyana- o glumă comunistă

Guyana este o țară situată în nordul continentului sud american, având ca vecini Surinamul( fosta Guayană olandeză), Venezuela( cu care are un puternic conflict de graniță), Brazilia și Oceanul Atlantic.

O țară cu o eterogenitate etnică rar întâlnită, în care domină grupul de populație ...indiană, de origine asiatică, urmată de negrii și mulatri, metiși, amerindieni, albi și chinezi.
Acest lucru se datorează aducerii de mână de lucru ieftină din Asia, după ce sclavia a fost abolită în 1834 , iar plantațiile de trestie de zahăr și orez au rămas fără muncitori.

În 1966 fosta colonie britanică își declară independența în cadrul Commonwealthului, așa cum au făcut majoritatea coloniilor coroanei. Aici, patru ani mai târziu s-a întâmplat un eveniment politic ciudat, țara iese din Commonwealth, și se proclamă ,,republică cooperatistă,, sub conducerea unui fanatic marxist numit Linden Forbes Burnham.
Acesta era președintele Partidului Progresist Popular, care distruge țara din punct de vedere economic, mai ales după ce aderă ca stat asociat la CAER, vestita cooperativă economică a statelor comuniste.

Dezechilibrele se adâncesc după de Burnham devine președintele țării, din 1980 până în 1985, fiind accentuate de puternicele rivalități și tensiuni interetnice. La imaginea de țară neguvenabilă și săracă se adaugă un eveniment trist, care are loc în 1978, când 911 adepți ai sectei conduse de Jim Jones se sinucid în jungla din centrul țării.

În 1997 președintele țării, Cheddi Jagan, moare, iar soția sa, Janet Rosenberg Jagan este aleasă noul șef al statului. Născută la Chicago, aceasta devine prima femeie președinte și totodată primul șef de stat alb din istoria țării. Așteptările foarte mari din partea populației au dus în cele din urmă la plecarea acesteia din fruntea statului, nereușindu-se aplanarea tensiunilor dintre populația africană a Guyanei, care se simte discriminată, și majoritatea asiatică, și nici exploatarea pe scară largă a resurselor uriașe de bauxită, aur și diamante, care ar fi adus prosperitate țării.
Janet Jagan





duminică, 6 octombrie 2013

Guineea- blestemul aurului, diamantelor și al bauxitei




Guineea este un stat aflat pe coasta atlantică a Africii, cu vecini unde conflictele sunt prezente de peste 50 de ani ( Liberia, Sierra Leone, Mali, Guineea Bissau, Senegal).
Un stat bogat în resurse uriașe de bauxită( din care se procesează alumina și aluminiul) la care deține primele locuri,  fier, diamante și aur din belșug, dar și un potențial hidroenergetic de invidiat, dar foarte puțin exploatat.

Conflictele interne încep în 1958, anul declarării independenței, Guineea devenind prima colonie franceză care pășește pe calea aceasta. 
Liderul de atunci al țării Ahmed Sékou Touré, se impune repede pe scena politică regională, fiind un exemplu pentru celelalte state din regiune, care își vor dobândi independența mai târziu, dar într-un mod mai sângeros.
Dictatorul Touré, impune o linie marxistă în dezvoltarea statului cu un partid unic, dar cu nuanțe ,,africane", adică presărate cu evenimente brutale, intervenții armate și lupte cu rebelii, care durează mai bine de 35 de ani. Prietenii comuniști ai lui Touré alimentează și întrețin conflictele prin livrarea de armament, iar relațiile cu Franța sunt întrerupte  în 1964.
Moartea acestuia în SUA în 1984, după o operație pe cord, determină o parte a armatei să inițieze o lovitură de stat, conducătorul rebeliunii fiind  colonelul Lansana Conté, care devine președinte în 1993, reales apoi de două ori. 
Așa zisa democratizare a statului începe lent și se desfășoră cu sincope, determinate de facțiunile rebele, înarmate cu banii obținuți din exploatările de aur și diamante, din munții și podișurile din estul țării.
Cea mai mare parte a comerțului cu metale și pietre prețioase se desfășoară ilegal, cum este normal în toată Africa minieră, iar exploatarea copiilor în astfel de mine de suprafață este o practică curentă. Deși încearcă o apropiere de Occident, UE fiind principalul partener economic mai ales în ceea ce privește exporturile de bauxită, tensiunile interne sunt prezente.
De exemplu, în 2001 alegerile au fost invalidate de observatorii internaționali pentru că, printre altele, acestea întăreau autoritatea președintelui, presiunile internaționale determinând autoritățile să reia calea democratizării.
În plus, tensiunile interetnice dintre majoritatea populației, constituită din fulani și minoritatea malinke au generat în 2003 un război civil sângeros, ale cărui reverberații se simt și astăzi.
După moartea președintelui Conté, primul ales în urma unor alegeri semidemocratice, în 2008, țara întră într-un șir lung de atentate și lovituri de stat militare, proteste de stradă și lupte de gherilă cu facțiuni armate alimentate și finanțate din Sierra Leone și Liberia.
Abia în 2010 președintele Alpha Condé, câstigă primele alegeri cu adevărat libere de la declararea independenței, promițând un drum democratic și o renegociere a contratelor de minerit, o sursă de conflict și de corupție. Ultimii ani au fost marcați de apariția necruțătoarei boli, Ebola, care a făcut mii de victime în Guineea dar și în țările din jur.




























sâmbătă, 21 septembrie 2013

Conflictul civil din Albania și rețeta destabilizării

Albania este o ţară situată în partea de vest a Peninsulei Balcanice, cu ieşire la Marea Adriatică și cu niște vecini nu tocmai ospitalieri de genul Serbiei (acum există Kosovo!), ocupă un spaţiu geopolitic complex în care stăpânirea otomană a lăsat urme adânci, iar comunismul probleme sociale uriaşe.

După ocuparea regiunii de către Imperiul Otoman în sec al XV lea, majoritatea populaţiei trece la islamism, iar după al II lea RM devine o ţară comunistă ce adoptă linia stalinistă.

Urmează o perioada de izolare, Albania devenind cel mai sărac stat din Europa împreună cu Republica Moldova( si mai nou, cu Kosovo), problemele ridicate de acest regim dictatorial, au ca efect destabilizarea ţării.

După îndepărtarea de la putere a lui Enver Hodja (1991), coroborat cu prăbuşirea jocurilor de întrajutorare din 1997 ( un fel da Caritas și Gerald de la noi + Banca Religiilor, Columna Bank si Bancorex la un loc), se declanşează un război civil care duce la moartea a 1600 de persoane şi  peste 6000 de răniţi.
Criza este accentuată de faptul ca în provincia Kosovo (locuită în proportie de 80% de etnici albanezi musulmani, în condiţiile în care populaţia sârbă este de religie ortodoxă ) din Iugoslavia, mişcarea teroristă UCK (Armata de Eliberare din Kosovo) declansează operaţiuni de gherilă împotriva armatei şi  a etnicilor sârbi.
Intervenţia NATO (1999), duce la apariţia unui val de refugiaţi albanezi din Kosovo, evaluat la 450 000 de persoane, lucru care amplifică problemele statului, confruntat deja cu o ecaladare a violenţelor şi cu o anarhie cronică. Azi, există statul Kosovo, nerecunoscut însă de România, din cauza sensibilităților etnice din țara noastră, care are în centru o comunitate maghiară( secuii) care alcătuiește 80-90% din populația din Harghita și Covasna.

Crima organizată, traficul de femei îndreptat catre Italia, şi corupţia fac din Albania statul cu cea mai mică creştere economică din Europa (este drept ca în ultimii ani lucrurile s-au mai reglat, prin depunerea unei adeziuni la NATO și la UE), cu cei mai multi emigranţi (în special în Italia ), numărul acestora fiind estimat la 600 000 din 3,3 milioane, populaţie totală în 1998.