duminică, 20 noiembrie 2016

Republica Ingușetia- mică dar rebelă, în cadrul Federației Ruse

Cea mai mică republică dintre cele 17, care alcătuiesc Federația Rusă, situată în Caucazul de Nord, între Cecenia, Osetia de Nord, Rusia și Georgia. 
Are o istorie interesantă în relația cu Rusia Sovietică, ca și în Cecenia vecină, sentimentele față de marele stăpân de la nord, sunt negative și s-au lăsat tot timpul cu conflicte interne sau de graniță. 

Ceceno-ingușii au fost deportați de Stalin, după război, fiind acuzați de colaboraționism cu armata nazistă, când de fapt istoria a demonstrat că ei au rezistat eroic în munții lor, oprind înaintarea armatei germane. Ingușii sunt musulmani, cu un respect deosebit, însă, pentru originea lor creștină, și au fost angajați într-un conflict cu Osetia de Nord, în 1992, imediat după destrămarea URSS.
Atunci, în Osetia de Nord au avut loc epurări etnice comise de osetini cu sprijinul armatei ruse, ceea ce a dus la relocarea a peste 60 000 de inguși din Osetia în Ingușetia.
Un alt episod sângeros și trist este legat de scoala din Beslan din Osetia de Nord, din 2004, când peste 385 de femei și copii au fost uciși de către rebelii teroriști înguși sau au căzut ca urmare a asaltului forțelor de securitate ruse. 
Cu peste 1000 de ostatici, masacrul din Beslan, este consemnat ca cel mai trist moment al războaielor care au măcinat Caucazul de Nord, după destrămarea Uniunii Sovietice.
Alte situații în care au fost incluși rebeli inguși au o directă legătură cu războaiele ruso-cecene, în care ingușii au fost de partea fraților lor de limbă și cultură, cecenii. 
Anii de luptă de gherilă pentru rebelii inguși nu s-au terminat, în 2014 liderul rebel Arthur Getagazhev a fost ucis într-un atac al forțelor ruse FSB( Serviciul Federal de Securitate), iar tensiunile în creștere au dus la o decizie fără precedent a guvernului de la Moscova, și anume interzicerea dreptului la vot în Ingușetia.
Lucrurile se complică când președintele inguș Yunus-Bek Yevkurov, de orientare pro rusă, recunoaște că rebelii din țara sa luptă în Ucraina, de partea ucrainenilor, în zona Donbasului.

Profilul acestei republici, ca de altfel al tuturor republicilor cauzaziene, este acela al unei societății sărace, dominate de corupție cronică, administrație incompetentă, răpiri și crime în rândul populației și al forțelor de securitate, proteste anti guvernamentale, atacuri asupra bazelor rusești( ultima suplimentare de forțe ruse FSB, a fost de 25 000 de soldați) legate de excesele armatei de ocupație, în viziune ingușă, și deteriorarea constantă a situației drepturilor omului. În concluzie, un alt conflict înghețat, ținut sub control rusesc, care mărginește Caucazul și toată granița Federației Ruse cu zona euro-asiatică.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Revoluția Cocosului din insula Bougainville

Insula care poartă numele marelui navigator francez, cel care de altfel a și descoperit-o, a fost scena unui război civil cu cauze politico-etnico-economice care a durat din 1988 până în 1998. 

Deși face parte din punct de vedere fizico- geografic din arhipelagul Solomon, fiind cea mai mare insulă din acesta, ea a fost inclusă în  statul Papaua Noua Guinee. 
Această împărțire arbitrară a fost tot timpul un sâmbure de revoltă, care în cei 10 ani de război civil, a făcut peste 15 000 de victime, în Republica Solomon de Nord, autoproclamată din 1975 și din nou în 1990 și bineînțeles, nerecunoscută de nimeni. 
Insurgența secesionistă condusă de un lider carismatic, Francis Ona, a fost cunoscută ca Revoluția Cocosului, pentru că o bună perioadă rebelii își alimentau vehiculele de război cu ulei de cocos, din cauza embargoului la care erau supuși.
Războiul a avut o latură ecologică, pe lângă utilizarea uleiului de cocos, populația indigenă din insulă a luptat cu toate mijloacele împotriva armatei papuașe și a corporațiilor miniere care doreau exploatarea neferoaselor din zonă, cu prețul distrugerii ecosistemelor  pădurii ecuatoriale care ocupă cea mai mare parte din insulă.  
Cazul uriașei exploatări de cupru de Paguna, este foarte cunoscut, mina fiind închisă până în ziua de azi ca urmare a luptelor date aici. A fost singura revoluție armată cu o componentă ecologică, care a avut ca și consecință pozitivă oprirea exploatărilor miniere și declararea insulei ca teritoriu cu autonomie extinsă în cadrul Republicii Papua Noua Guinee. 
Un documentar cu numele Coconut Revolution a fost multipremiat la o serie de festivaluri de gen și a arătat lumii că un război de 10 ani poate avea ca rezultat și victoria ecologiștilor împotriva marilor concerne miniere. Conflictul din nordul arhipelagului Solomon, are tristul renume al celui mai lung și sângeros conflict din Oceania, de după al Doilea Război Mondial.
Cu implicarea Australiei și Noii Zeelande( arbitrii economici și militari în zona Oceaniei) în 2001, este semnat un tratat de pace, care aduce liniște în această parte lumii, cu promisiunea organizării unui referendum pentru independența insulei între 2015 și 2020.

vineri, 4 noiembrie 2016

Somaliland- promise land-ul din Cornul Africii

Este un teritoriu desprins din Somalia, din partea de nord, nord-vest a acesteia, cu ieșire la Golful Aden, având ca vecini Djibouti în vest și Etiopia, cu regiunea secesionistă Ogaden, în sud. Este singura regiune din Somalia care are o administrare proprie, o armată sau un sistem sanitar funcțional. 
Un teritoriu care dorește cu ardoare normalitatea unui stat democratic, a unor alegeri libere, după zeci de ani de război civil și nenumărate deturnări ale situației politico- militare.
Problema clanurilor dominante din diversele regiuni, granițele arbitrar trasate de cele trei puteri care au deținut porțiuni din teritoriul extins al triburilor somali din Cornul Africii, Marea Britanie, Franța și Italia, înarmarea excesivă a unor triburi și folosirea copiilor ca luptători de gherilă, sunt tot atâtea cauze ale disoluției statului somalez. 
Pe acest fond, Abdirahman Ahmed Ali Tuur declară acest teritoriu ca republică independentă, ca urmare a unei conferințe de pace din 1991. El face, însă, eforturi pentru reconcilierea dintre clanuri, participând activ și de pe poziții de forță la negocieri, militând pentru o soluție federală, singura care ar asigura o oarecare stabilitate țării. 
În 2003, un fost șef al servicilor de Securitate, Dahir Riyale Kahin, este primul președinte ales liber și democratic în Somaliland. În ciuda eforturilor diplomatice, statul nu este recunoscut de nicio națiune și de nicio organizație politică africană sau mondială. 
Există câteva diferende interne în patru din cele 14 regiuni, unde autoritatea din Hargeysa – capitala țării- nu este recunoscută  și unde nici moneda declarată- șilingul somalilandez- nu este acceptat, tot din cauza neînțelegerilor dintre clanuri.

Noua insurgență islamistă Shabab, din restul Somaliei, de sorginte wahabistă și legată ombilical de Al Qaeda, și disputele de graniță cu nou creatul Puntland (alt teritoriu declarat independent din trupul Somaliei Mari) sunt probleme minore, care nu au  mai creat de ani de zile mișcări violente pe plan social sau politico- militar, asigurând o nesperată stabilitate, unui teritoriu parcă condamnat la război, sărăcie, foamete, secetă și genocid.

marți, 1 noiembrie 2016

Gambia- o semienclavă din Senegal

Este un stat din vestul Africii, desfășurat sub forma unei fâșii de maxim 70 de kilometri lățime, în lungul fluviului cu același nume.

Este un teritoriu cu aspect de semienclavă din inima Senegalului, care s-a aflat mult timp sub dominație britanică, în timp ce Senegalul s-a aflat sub control francez. 
Asta și explică situația aceasta geopolitică ciudată, de prezență a unui stat în interiorul altui stat.

După o perioadă oarecum stabilă politic între 1970, anul în care devine republică independentă și 1994, președintele Jawara este înlăturat de la putere, printr-o lovitură de stat orchestrată de armată. 

Este anul în care încep tulburările politice, ce culminează cu alegerea Locotenentului Yaya Jammeh, autorul loviturii de stat, în funcția de președinte, care instituie un regim de conducere foarte autoritar.
 
Acesta se află și astăzi la putere, iar ultimele probleme pe care le-a generat în plan mondial, sunt legate de ieșirea din Commonwealth în 2013, pe care Gambia îl consideră o extensie a colonialismului britanic și declararea în 2015 a Gambiei ca stat islamic. Asta nu a însemnat că se interzice practicarea altor culte religioase, plus un diferend de graniță cu unicul vecin, Senegalul, în regiunea Casamance, unde Gambia are tot interesul să susțină rebelii MFDC, frontul ce luptă pentru independența regiunii.


duminică, 23 octombrie 2016

Republica Biafra- un accident secesionist din Nigeria

Republica Biafra a fost un accident nefericit, din istoria tumultoasă a Nigeriei postcoloniale, soldat, din păcate, cu peste 2 milioane de morți și cu multe sute de mii de refugiați. Biafra este o regiune din sud estul Nigeriei, situată la granița cu Camerunul, și cu ieșire la Golful Guineii, locuită în principal de populația Ibo( Igbo), de religie creștină. 

Aici s-au descoperit mari zăcăminte de hidrocarburi, care au început a fi exploatate în anii ‘50-60, sub directa atenție a guvernului central, dominat de etnicii Hausa(Haoussa) de religie musulmană. 
Secesioniștii din Biafra și-au dorit un acces și un beneficiu mai mare din exploatarea petrolului din regiunea lor, astfel că în 1967, au decis să declare independența Republicicii Biafra. 
Răspunsul dur al guvernului, sprijinit militar de britanici și de sovietici, blocada alimentară impusă teritoriului biafrez, înfrângerile succesive ale secesioniștilor, au dus la pierderi de vieți omenești imense și la o foamete cumplită. 
Finalul războiului civil găsește 3 milioane de biafrezi de etnie Ibo, îngrămădiți într-o enclavă de 2500 de kmp, în care bolile și foametea făceau ravagii. Recunoscută doar de Gabon, Coasta de Fildeș, Zambia și Tanzania și susținută de Africa de Sud și Portugalia, fiecare cu interese în zonă, Biafra capitulează după trei ani de război sângeros, reintrând în Federația Nigeriană, după ce lt. col. Chukwuemeka Odumegwu Ojukwu, conducătorul rebelilor, fuge în Costa de Fildeș. 
La mai bine de 40 de ani distanță, o organizație numită Biafra Actualization Forum, dorește, în mod pașnic, independența Bifrei, o regiune care de atunci este supusă de către guvernul musulman, dominat de etnicii Hausa, unei discriminări continue etnico-religioase.

miercuri, 19 octombrie 2016

Abhazia- un conflict înghețat din Georgia

Republică autonomă situată în partea de nord-vest a Georgiei, în nordul Munților Caucaz și cu ieșire la Marea Neagră, cu un statut incert, recunoscută de Rusia și de Nicaragua(?).

Republica autonomă în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Georgiene( Gruzine), Abhazia este scena unui război civil între 1991- 1994, în care forțele armate ale Georgiei, proaspăt independente, sunt înfrânte de rebelii abhazi, ajutați de forțe ruse din bazele militare, încă prezente pe teritoriul țării. 

Deși georgienii erau majoritari în Abhazia, în perioada sovietică, după război, 200 000 dintre ei sunt forțați să plece, ceea ce răstoarnă structura etno- lingvistică, în favoarea abhazilor, urmați de georgieni și de ruși. În 2008, președintele Mikhail Saakașvili, ordonă trupelor georgiene să recapete controlul asupra Abhaziei și Osetiei de Sud, însă după intervenția brutală a trupelor ruse, armata georgiană este obligată să se retragă din aceste teritorii, la doar 6 zile după începerea ofensivei. Rezultatul este că cele două republici, sunt recunoscute de Federația Rusă, cu statut de republici autonome în cadrul acesteia, reprezentând enclave pe teritoriul Georgiei, și făcând parte din planul general de conflicte înghețate care mărginește Rusia azi. 

Kaliningrad- o exclavă cu rol strategic

Exclavă rusească situată între Lituania la nord și Polonia la sud, cu o suprafață ce depășește ușor 200 de kmp, cu ieșire strategică la Marea Baltică. Teritoriul Prusiei de Est, numit Königsberg este cedat Uniunii Sovietice, în 1945, în urma tratatului de Potsdam, care îi schimbă numele în Kaliningradskaia Oblast (Regiunea Kalinigrad, după numele unui apropiat al lui Stalin, pe numele său Kalinin).  
Inițial s-a dorit trecerea teritoriului la Republica Sovietică Socialistă Lituaniană, dar acest plan a căzut, preferându-se crearea unui teritoriu parte a RSSFR( Republica Socialistă Sovietică Federativă Rusă). 
Un episod trist este legat de suferințele celor peste 150 000 de etnici germani din exclavă, care au fost obligați să plece sau  care au fost înfometați și umiliți de noua populație rusă adusă aici. Azi, practic nu mai există populație de origine germană, iar rolul strategic al zonei  este relevat de bazele militare ruse și de aducerea aici a unor baterii de rachete Iskander–M( rază de acțiune de 500 de kilometri) care să ofere o contrapondere armată, o demontrație de forță, la scutul antirachetă american creat în Polonia și în România.